Reprezentanții Centrului Național Anticorupție instruiți în domeniul protecției datelor cu caracter personal

Evenimentul s-a desfășurat în format hibrid și a reunit aproximativ 150 de participanți, inclusiv reprezentanți ai Direcției generale teritoriale „Nord” și ai Direcției generale teritoriale „Sud” din cadrul CNA. Scopul instruirii a constat în aprofundarea cunoștințelor referitoare la aplicarea corectă a normelor privind protecția datelor cu caracter personal, precum și în familiarizarea participanților cu noile prevederi ale Legii nr. 195/2024 privind protecția datelor cu caracter personal, act normativ care marchează un pas important în procesul de armonizare a cadrului normativ național cu standardele europene în domeniu. Totodată, participanții au avut posibilitatea de a adresa întrebări și de a discuta provocările întâlnite în activitatea curentă, fiind evidențiată necesitatea aplicării unui echilibru între exercitarea atribuțiilor instituționale și respectarea dreptului fundamental la viață privată și la protecția datelor cu caracter personal. Prin organizarea unor asemenea activități de instruire, CNPDCP își reafirmă angajamentul de a sprijini autoritățile publice în procesul de implementare eficientă a noilor standarde privind protecția datelor cu caracter personal, contribuind la consolidarea unei administrații publice responsabile, transparente și orientate spre respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor. Atelierul de lucru TAIEX „Prelucrarea datelor cu caracter personal în contextul gestionării resurselor umane: practici și provocări” La data de 15 iunie 2026, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP) a organizat atelierul de lucru TAIEX cu genericul „Prelucrarea datelor cu caracter personal în contextul gestionării resurselor umane: practici și provocări”.

This article was collected and archived by Digital Sovereignty Watch from an institutional or public source relevant to digital sovereignty, technology policy, cybersecurity, cloud services, artificial intelligence or European regulation.

Read original source